Archives 2019

GOAT

Salut,

În 2014 am văzut un film cu Denzel Washington, “The Equalizer”. Acolo, personajul principal sfătuia o altă persoană să nu încerce să obțină perfecțiunea ci progresul. Mi-a plăcut atât de mult ideea încât o aplic de fiecare dată când învăț ceva. De asemenea, este unul din lucrurile pe care le spun cel mai des oamenilor din echipa mea.

Primul motiv pentru care îmi place este faptul că mă ajută să depășesc momentele de frustrare când vreau să fac ceva bine și imi iese sub standardul setat de mine. Chiar dacă nu reușesc așa cum mi-am propus, dacă văd că este mai bine decât inainte, înseamnă că sunt pe drumul cel bun și caștig mai multa răbdare. Cred că asta este soluția și pentru acele momente când vrem instant gratification. Poate că nu obținem acum ce vrem, dar progresul înseamna că este mai puțin timp pana cand vine acel “acum”.

Al doilea motiv pentru care mi-a plăcut conceptul se refera la competiție. Este neproductiv și chiar trist să ne comparam în permanență cu cei mai buni. Singura competiție reală și pozitivă este cu propria persoană, sau mai corect spus cu propria persoană din trecut. Dacă azi ești mai bun decât ieri ți-ai învins competiția pe care merita să o învingi. Nu spun că nu trebuie să ai modele sau oameni pe care să îi privești cu admirație, ci doar ca să îi intreci ar trebui să fie un efect al muncii tale, nu un obiectiv.

În al treilea rand, progresul este ca dobânda, se acumulează și cu cât trece mai mult timp, cu atât devine mai consistentă. Dacă întrebi orice economist, care e una din cele mai bune metode de strânge bani o să îți spună “compound interest” – și anume dobânda care se acumulează în timp. Progresul venit din consecvență functionează fix la fel. Dacă aduni puțin câte puțin, chiar dacă pașii pe care îi faci par foarte mici, în timp se adună și ajungi la o evoluție incredibilă. Ca să folosesc paralela cu dobânda unde unitatea de măsura este procentul, dacă in fiecare zi te dezvolți în aria care te interesează și înveți 1 lucru nou, sau imbunătățești 1 lucru pe care îl știi deja, înr-un an de zile, cu tot cu pauze limitate ajungi să fii de 3 ori mai bun. Nu e un rezultat rău deloc pentru un an de zile. 🙂

Ca să dau un exemplu din propria experiență, atunci când vrei să înveți o limbă străină, dacă înveți 15 cuvinte și o regulă de gramatică pe zi, într-un an de zile ajungi la un nivel conversational iar în doi ani devii fluent in limba respectivă. Dacă și practici vorbirea ei cu cei nativi îți ia și mai puțin timp. Ce vreau să spun este că 15 cuvinte pe zi nu e atat de mult, însă în 2 ani ajungi la 10.000 de cuvinte, ceea ce ar fi imposibil fără un progres mic, regulat dar susținut de consecvență.

Alt exemplu vine de la Eliud Kipchoge care este cel mai bun maratonist din toate timpurile. A fost întrebat într-un interviu ce face dacă într-o zi nu are chef de un atrenament. Raspunsul lui a fost amuzant, dar arată paradigma în care el operează: “nu mi s-a intamplat asta niciodată. eu dacă ratez un antrenament din diverse motive, sunt bolnav sau accidentat, am remușcări.” El nu doar că nu vrea să scape de progres, dar regretă dacă pierde o șansă să îl obțină.

Ultimul exemplu pe care îl voi da este de la o persoană controversată care are însă anumite calități: Donald Trump. Povestea fiica lui că el muncește în fiecare zi și daca într-o zi nu face nimic are “trump guilt”. Practic există un anumit tip de sentiment de vină, care îi poartă și numele :)) și face referire la sentimentul de vină pe care îl ai atunci când puteai să faci ceva și nu ai făcut pentru a te apropia de obiectivul tău.

În concluzie aș vrea să explic titlul articolului de azi. În cazul în care ai mai auzit de acronimul respectiv, nu e nevoie de detalii, însă dacă il vezi pentru prima dată acum îți voi spune că vine de la “Greatest Of All Time”. De cele mai multe ori este folosit pentru a compara oamenii dintr-un domeniu, însa nu doar pe cei contemporani ci pe toți cei mai buni, indiferent de generațiile din care făceau parte. În contextul în care estimarea este că până în 2017 pe pământ au trăit peste 117 miliarde de oameni, termenul de GOAT e ușor intangibil. Atunci scopul este să devii GOAT al propriei tale vieți. Important este să fii cel mai bun “tu” din toate timpurile. 🙂 Cred că sentimentul ăsta ajută să depășești momentele acelea când ești copleșit de Trump Guilt. Așadar, fii GOAT!

Îmi face plăcere să scriu aici și în ultima perioadă am reușit să scriu regulat însă am luat decizia de a-mi dedica timpul, și energia în dezvoltarea unei noi arii din viața mea. Blogul, împreuna cu alte activități îmi distrag atenția de la obiectivul pe care îl am. Dacă voi avea un subiect despre care voi dori neapărat să scriu o voi face. De asemenea, arhiva va rămâne online deci poți oricând să revii dacă vrei să recitești din articolele scrise deja.

Îți mulțumesc că ai citit articolul.

De ce e importantă experiența? Continuarea

Salut,

În urmă cu un an am scris un articol despre motivul pentru care este importantă experiența. Nu voi relua acum argumentele și exemplele de atunci, însă aș vrea să completez ceea ce am scris atunci cu câteva detalii în plus.

Primul lucru pe care voiam să îl menționez azi este faptul că la început, când nu avem multă experiență, orice decizie am lua pare că are argumente pro și contra și diferența între decizii este mică pentru că trebuie să comparăm o predicție a deciziei luate. Experiența insă, este cea care îți spune concret care sunt lucrurile care funcționează și care nu. Te bazezi pe un istoric, nu pe o estimare a viitorului. Ai date concrete, nu banuieli vagi.

Exact ceea ce reprezintă un avantaj in luarea deciziilor, este un dezavantaj în procesul de învățare. Când un începator învață are mintea mult mai deschisă la nou decât un om cu experiență. Paradoxul este cel vațloros si dificil de atins: să știi ce capcane să eviți însă să îți păstrezi deschiderea minții pentru a continua să acumulezi experiența. Shunryu Suzuki spunea în una din cărțile lui că “în mintea începătorului sunt multe posibilități, însă în mintea expertului sunt puține”. Să știi care sunt acelea puține care funcționeaza poate fi aur. Să te oprești mereu doar la acelea poate fi “moartea”.

Al doilea lucru pe care vreau să îl menționez este faptul că experiența poate înlocui un IQ ridicat sau chiar anumite aptitudini cum ar fi gândire “outside the box”. Sigur, un IQ ridicat te ajută in general în multe privințe, în special în procesarea experienței pentru a extrage lecțiile valoroase. Dar dacă nu suntem toți înzestrați cu un astfel de beneficiu, în timp, experiența ajunge să bată IQ-ul sau sclipirile de geniu. Spun asta pentru că un nivel ridicat de inteligență poate să aducă avantaje incredibile însă nu este la fel de reliable ca experiența. Daca ești într-o situație în care trebuie să găsești o soluție, dacă te-ai mai confruntat în trecut cu acea situație vei rezolva problema mai repede și mai sigur decât o altă persoană care are un IQ mai mare însă se lovește prima dată de acea situație. De exemplu dacă ai facut un puzzle și vrei să îl faci a doua oară sigur îl vei face mai repede decât cineva care îl vede pentru prima data.

Același lucru este valabil și pentru talent. Oamenii talentați, de cele mai multe ori își irosesc “comoara” și nu își ating adevăratul potențial doar pentru că nu muncesc atât de mult să acumuleze experiența bazându-se pe faptul că știu că vor fi salvați de talent. Cu toate astea, este mult mai valoros un om care a făcut in mod repetat un lucru bine doar pentru faptul că știi că te poți baza pe un istoric dovedit și nu te expui riscului ca persoana talentată sa nu livreze ceea ce îți doreai.

Al treilea pentru experiență este unul sine qua non pentru dobândirea phronesis. Phronesis este dificil de explicat, mai ales pentru o persoana ca mine,cu puțină experiență în direcția asta (te-ai prins ce am facut? 🙂 Însă, dacă aș încerca să explic sensul noțiunii, aș spune că presupune o formă de ințelepciune practică. Nu ai cum să ajungi să ai sau să folosesti o astfel de înțelepciune fără să acumulezi experiență. Pe de o parte înțelepciunea este virtutea oamenilor în vârstă, trecuți prin viață, deci cel puțin teoretic, cu experiență. Apoi aplicarea practică poate fi mai mult sau mai puțin firească pentru oameni în funcție de natura lor, unii fiind mai visători, alții mai pragmatici. Însa combinarea celor două elemente nu are cum să apară la cineva tânăr, începator sau lipsit de experiență. Este phronesis un lucru de dorit? Întrebarea asta are doar rolul de a te pune să te gândești.

Ultimul argument pentru care spun că e importantă experiența este faptul că este singurul mod prin care putem invăța. Pedagogia este știința prin care copiii invață. Problema este că adulții invață în mod diferit față de copii și pentru asta este un termen distinct, numit andragogie – știința prin care adulții invață. Singura metoda prin care noi invaățăm este practicarea. Exersarea în sine este cea care ne face să dobândim noi cunoștințe și abilități. Acum te întreb direct, dar practicarea în sine nu produce experiență? Prin acumuluarea ei ne dezvoltăm și invățăm lucruri noi. Citeam cartea lui Josh Kaufmann – “Primele 20 de ore” și doboară acel mit ccare spune că pentru a fi bun la ceva ai nevoie de 10.000 de ore, spunând că esențiale sunt primele 20 de ore de practică.

Așadar, acumularea de experiență cred că este cea mai buna cale atât de a ne dezvolta cât și de a folosi/aplica ceea ce funcționează ajutându-ne să facem diferența dintre o idee implementată bine și una implementată greșit așa cum povesteam în articolul de luna trecută.

Îți mulțumesc că ai citit articolul și te aștept luna viitoare.

Nu e suficient să bifezi “done”

Salut,

Succesul presupune setarea unui obiectiv și atingerea lui. Dacă îți propui să faci un lucru și înțelegi de ce l-ai facut, care sunt beneficiile, atunci ești pe drumul cel bun. Beneficiul este cuvântul cheie în articolul de azi. Dacă aș filosofa puțin, beneficiul este sufletul realizării tale. Lucrurile făcute doar pentru că erau pe un “to do list”, fără nici un rol, sunt seci, degeaba, sau chiar o pierdere de resurse. În terminologie lean six sigma sunt numite muda sau waste.

În ultimii 12 ani am lucrat in companii competitoare din aceeasi industrie. Prin natura ei, industria asta nu permite loc pentru extraordinar de multă inovație. De aceea ideile nu sunt infinite. Ce am observat lucrând în 2 companii asemănătoare, dar cu modele de business diferite, este faptul că aceeași idee a funcționat într-o companie însa nu a funcționat în cealaltă dar și vice versa.

Mi s-a părut ciudat pentru că dacă o idee buna ar trebui să funcționeze nu? Nu. Am ajuns la concluzia că majoritatea ideilor sunt bune. De fapt foarte puține idei sunt fundamental greșite. Atunci, dacă ideea e aceeasi dar într-un loc funcționeaza însă în altul nu, diferența este dată de oamenii care o implementează. Nu ideile se împart în bune sau proaste ci execuția lor este bună sau nu.

Dacă un lucru funcționează la cineva și vrei să îl replici și tu, nu e suficient doar să iei ideea și să o implementezi în felul tău pentru că exact felul în care era implementată aduce beneficiile pe care le doreai. Dacă vrei să bifezi că ai un serviciu sau un departament, asigură-te că odată ce e up and running aduce rezultatul așteptat pentru că doar aducerea proiectului în ultima etapă nu e de ajuns.

Spuneam la începutul articolului că setarea unui obiectiv presupune atingerea lui însă dacă obiectivul în sine este doar realizarea unei idei indiferent cum e implementată, succesul acela nu contează. Ultimul lucru pe care îl vrei este să îți fi pierdut timpul, energia și banii pe un lucru care nu produce nimic, ba mai mult, menținerea lui presupune irosirea altor resurse.

De cele mai multe ori scriu aici pentru manageri la inceputul carierei, însă deciziile care duc la ce idei să fie implementate, de obicei sunt luate de managementul senior dintr-o companie. Așadar, scopul articolului de azi este fie pentru momentul din viitor când vei ajunge să iei astfel de decizii și poate îți vei aminti de subiectul ăsta, fie pentru a te ajuta să argumentezi intr-o conversație cu altcineva de ce trebuie să fie facut mai mult decât doar pentru bifarea unui obiectiv.

Îți mulțumesc că ai citit articolul și te aștept luna viitoare.

Despre deciziile pe care le luam

Salut,

Am avut de-a lungul timpului mai multe articole aici în care făceam o paralelă între alergat și diverse componente din activitatea de management. Comparația pe care o voi face azi este legată de anumite tipuri de decizii și impactul pe care le au in viața noastră.

In 2011 am început să alerg. Cam toți oamenii care aleargă au trecut în mare cam prin aceleași etape. La început o fac pentru că vor să slăbeasca, sau pentru că vor să devină mai activi. Apoi iși spun că dacă tot aleargă ar putea să participe la un eveniment. În funcție de nivelul de experiență de obicei aleargă la un prim concurs de 10km sau un semimaraton.

După ce alearga la unul sau mai multe astfel de evenimente încep să apară deciziile pe care le menționam. După un semimaraton în principiu ai cam două opțiuni dacă vrei să participi in continuare la concursuri: fie încerci să îți îmbunătățești timpul anterior, fie îți spui că e momentul să încerci să alergi un maraton.

Același lucru se întâmplî și dupa maraton, fie încerci să stabilșsti un nou record personal, fie faci pasul următor și încerci să alergi un ultramaraton. Alte persoane încearcă să alerge tot un maraton însă în condiții extreme, la polul nord, sau pe marele zid chinezesc, etc. Alte persoane adaugă pe lângă alergat noi activități precum mers pe bicicletă sau înot și se înscriu la triatlon sau chiar iron man.

Ce vreau să spun este că nici una din decizii nu este greșită insă fiecare mie imi spune ceva despre persoana respectivă. O persoană care încearca să își stabilească noi recorduri personale este o persoană care vrea să devină din ce in ce mai bună în ceea ce face. O persoană care aleargă la diverse tipuri de distanțe sau condiții este o persoană care vrea să acumuleze experiențe pentru că astea sunt cele mai valoaroase de fapt.

În final, este important atunci când faci ceva ce nu ține de job să o faci doar pentru că îți place, fără să urmaresti performanța, chiar dacă să faci un lucru bine îți poate aduce mai multă plăcere.

Problema pe care o văd eu apare atunci când și in viața profesională alegi să faci mereu altceva în loc să continui să te specializezi pe ceea ce ai început pentru a deveni “expert” în acel domeniu. Cuvântul cheie în ceea ce am spus este “alegerea” pentru că poți fi nevoit în viață să încerci mai multe lucruri pană îți dai seama ce ți se potriveste sau ești nevoit să faci o schimbare pentru că pur si simplu nu găsești un job pe “specializarea ta”. Nu despre acele situații vorbesc acum.

Fac referire la celelalte situații când încerci altceva doar pentru că te-ai plictisit sau efortul de care e nevoie pentru a intra în profunzime este prea mare. Capcana pe care consider că trebuie să o evitam este tendința de a fi superficiali și de a aborda doar la suprafață orice domeniu sau doar pentru scurt timp.

Așa cum am mai scris în mai multe rânduri, nu este productiv să aprofundezi fiecare lucru de care te apuci pentru că nu vei avea timp pentru tot, însa ține tot de deciziile pe care le luăm să alegem pe ce să ne concentrăm atunci când vrem să devenim mai buni și pe ce nu.

Important este să facem discriminarea asta și să nu lăsăm la voia întamplării neluând nici o decizie.

Îți mulțumesc că ai citit articolul și te aștept luna viitoare.

Diagonala schimbării și a rezistenței

Salut,

Când am scris articolul (poți găsi mai ușor articolul respectiv aici) despre asertivitate spuneam că suntem înclinați congenital spre unul din cele două capete ale spectrului: pasivitate sau agresivitate. Exact trăsătura asta ne face în viață să fim motivați într-un fel sau altul.

Ca să detaliez mai bine la ce mă refer, este acea “metodă” de motivare :)) numita bățul și morcovul. Foarte pe scurt, dacă un magaruș are rezultatele dorite primește morcovul, dacă nu se întâmplă asta însă, primește batul. Oamenii nu sunt atât de simpli ca un magaruș însă există in mintea noastră ceva care ne face să răspundem la pedepse ți recompense.  Ca să leg cele doua idei de mai sus, în funcție de cum suntem structurați, facem ceva daca vrem să fugim către ceva sau dacă vrem să fugim de ceva. Motivația asta este cea care ne împinge să facem schimbări in viață.

În felul acesta sunt 2 situații în care ne putem afla:

1. Suntem într-o situație confortabilă si schimbăm ceva dacă acea schimbare aduce beneficii pentru care merită să muncim. (să fugim către ceva)

2. Suntem într-o siuație inconfortabilă și schimbăm ceva dacă acea schimbare ne scapă de ceea ce ne deranjează (să fugim de ceva)

Dacă disconfortul sau avantajele obținute nu sunt suficient de mari, atunci nici motivația nu va exista pentru a produce schimbări. Chiar dacă în anumite situații cu toții apelăm atât la a fugi de ceva cât și la a fugi către ceva, în funcție de natura noastră, avem o primă alegere by default.

Important este să cunoști care este tipul de motivație al oamenilor cu care interacționezi pentru a construi înțelegeri de tip win-win cu o mai mare ușurință.

La componenta pe care am descris-o deja, dacă mai adăugăm și elementul timpului vei vedea că motivația este mai mică sau mai mare. În sistemul de vânzări Sandler motivația pe care trebuie sa o găsesti este generată de “durerea” pe care ar rezolva-o produsul tău la client. Cea mai puternică motivație este dată de prezent, pe primul loc fiind durere și pe locul doi dorința. Abia apoi vine durere în viitor și dorința în viitor este pe ultimul loc.

Ca să exemplific ce am spus, dacă afara sunt minus 10 grade și te doar capul acum, ești cel mai motivat sa mergi la farmacie să-ți iei pastile. Dacă însă nu te doare capul dar te gândești că poate în zilele următoare e posibil să te doară capul pentru că in general ai migrene când e frig afară, nu vei ieși din casă acum. Dacă în aceleași condiții meteo îți e poftă de ceva anume ai fi motivat să mergi la magazin să îți iei acel lucru la care poftești dar nu atât de mult ca în situația în care aveai nevoie de medicamente. Dacă în schimb nu ți-e pofta să spunem de ciocolată, dar știi că ție îți place în general ciocolata și e posibil mâine să poftești, șansele să ieși din casă sunt mai mici decât în eventualitatea în care ai avea nevoie de pastile.

Sper că perspectiva descrisă de mine te va ajuta sa realizezi schimbările pe care ți le dorești sau te va ajuta să colaborezi mai bine cu oamenii din jurul tău, în principiu cam acestea fiind motivele pentru care am ales să scriu pe subiectele de azi. 🙂

Îți mulțumesc că ai citit articolul și te aștept luna viitoare.

Me Te Hara Ashi – Ce e asta și la ce ajută?

Salut,

            O să încep articolul de azi cu explicarea titlului și apoi voi reveni cu detaliile legate de motivul pentru care am ales să scriu despre acesta.

              Așadar, expresia vine din limba japoneza iar eu am întâlnit-o în artele marțiale. Luat separat, fiecare cuvânt, în ordine s-ar traduce prin: ochi sau minte, mână, centru sau burtă (de aici vine și termenul hara kiri-tăierea burții) și picior sau pas. Am întâlnit conceptul acesta în urmă cu 6-7 ani și ideea din spatele lui era ca atunci când vrei să începi un atac împotriva oponentului să ai aliniate toate cele 4 elemente: să te uiți spre el, să ai mâinile, centrul și picioarele, toate orientate în aceeași direcție.

              Pentru eficiență maximă este necesară congruența tuturor celor 4 componente. Dacă de exemplu, te-ai uita în sus, mâinile ar fi spre stânga, picioarele spre dreapta și buricul în fată, în oricare directie ai vrea să ataci, atacul ar fi unul extrem de slab.

              Dacă am elimina partea marțială din concept am rămâne de fapt cu o regulă valabilă pentru concentrarea eforturilor către un anumit scop.

              Uneori sunt întrebat de oamenii din jurul meu de ce fac anumite lucruri cu o intensitate care îi face să se simta inconfortabil. Mi-a plăcut atât de mult noțiunea în sine încât mă folosesc de ea pentru a le explica natura mea. Recunosc că este firea mea să îmi concentrez atenția asupra anumitor lucruri pe care le fac iar analogia asta mă ajuta atat să îmi înțeleg modus operandi pe care îl am cât și să îl explic altora.

              Acum că am detaliat ce înseamnă cuvintele din titlu aș vrea să descriu care sunt avantajele unei astfel de abordări.

              Primul lucru care îmi vine în minte este dovada propriei credințe în ceea ce faci. Dacă de exemplu ai fi un investitor și ai avea de ales între două companii, ai alege-o pe cea în care fondatorul și-a investit și el propriile economii/fonduri sau în cea unde fondatorul are tot planul dar caută finanțare? Pe lângă faptul că iti arată care din cei doi oameni crede de fapt în ceea ce face, îți arată și pasiunea și implicarea pe care le are pentru acea activitate.

              Exemplul acesta a fost dat într-un interviu si de Arnold Schwarzenegger când a fost întrebat cum de a reușit să construiască trei cariere de succes complet diferite: culturism, show business și politică. Răspunsul dat de el este sub o altă formă, însă la bază vorbim de același concept. A spus că el nu a avut niciodată un plan B. Planul B ar trăda de fapt neîncrederea în ceea ce făcea. Să nu investești fiecare din elemente în planul A este fix același lucru.

              Cred că dacă pornești pe un drum ar trebui să mergi până la obiectivul pe care ți l-ai propus, investind resursele (timp, bani, energie) necesare pentru asta. Dacă investești doar o parte sau doar pentru câteva incercări, atunci ce rost mai are? Dacă tot o faci, nu o fă doar pe jumătate. Du-ți visul, planul până la capăt.

              Acum, eu nu cred că trebuie aplicată filosofia asta în tot ceea ce facem. Uneori ideile pe care le avem pur și simplu sunt proaste 🙂 Nu fiecare gand trebuie pus in aplicare pentru că nu ai face decât să diluezi ceea ce ar putea fi un rezultat deosebit pe un anumit domeniu. Aici cred că intervine o altă aptitudine, și anume cea de a ști la ce să spui “nu”, însă nu vreau să divaghez de la subiectul de azi.

              Cred că pe termen lung mentalitatea câstigătoare este cea care te ajută pentru o perioadă de timp să ai un anumit centru al “universului” tău pentru a investi toate acele resurse de care spuneam. Odată ce ai atins acel obiectiv, păstrezi in viața ta componenta respectiva și te axezi pe un nou punct de interes pe care îl plasezi în centru. Pe măsură ce repeți pașii aceștia, în timp ajungi să realizezi mai multe lucruri și la un nivel ridicat, ca la finalul vieții să poți să vorbești despre cv-ul tău, așa cum spuneam în articolul de aici. 🙂

              Îți mulțumesc că ai citit articolul și te aștept luna viitoare.

De ce e important să știi să vorbești corect?

Unul din primele lucruri care mă fac să evaluez cât de bun este un manager este felul în care vorbește. Cât de corect gramatical vorbește? Ce vocabular folosește? Cât de clar sau de confuz este în exprimare.

Acesta este unul din cele mai importante lucruri la care mă uit pentru că până acum nu am întâlnit nici un manager bun care să vorbească prost. Nici unul. Și nici nu cred că voi întâlni vreodata. De ce spun asta?

În primul rând dacă vorbește greșit gramatical îmi arată structura lui. Să folosești corect acuzativul și să faci acordul între subiect și predicat se învață în primii 6 ani de școala. Atunci nu trebuie să îți duci copilul la grădiniță, nu trebuie sa te gândești cu ce plătești întreținerea sau ce o să faci că parinții tăi sunt bolnavi (dacă totuși a trebuit să faci asta când aveai 10 ani, ești excepția și nu despre tine vorbesc aici). Atunci singura ta grijă este să mergi la școala și să inveți acele câteva noțiuni care îți sunt predate acolo, printre care și gramatica limbii române care nu e atât de grea. Incearcă sa înveți o limbă tonală cum e chineza si o să vezi de ce spun asta.

Dacă nu ai avut rigoarea sa înveți să vorbești corect până în adolescența, vei trece la fel de superficial și prin ceea ce ai avea de făcut ca leader. Crede-mă, superficialitatea la un manager e cheia dezastrului. Așadar, dacă nu ești de acord cu subiectul articolului care l-am scris azi și nu iți dai seama care e lucrul pe care nu e în regulă aici, atunci imi pare rău pentru tine.

De asemenea, o persoană care nu vorbește gramatical corect nici nu citește. Nu ai cum să citești, să vezi acolo cum se scrie corect și tu să vorbești tot de capul tău, după “regulile” tale. De ce e rău pentru un manager să nu citească? Pentru că acesta este unul din cele mai eficiente moduri de a-ti lărgi orizontul. Cum te poate conduce cineva care nu a iesit niciodată din orașul unde s-a născut? Universul lui este limitat și riscul este ca oamenii din subordinea lui să aibă o ințelegere mai bună decât el. Asta atrage dupa sine lipsa de respect și multe alte probleme. Amintește-ți dacă ai avut un șef mai slab pregătit, lipsit de experiență sau pur și simplu mai needucat decât tine si care era atitudinea ta față de el pe termen lung.

Un alt motiv pentru care o persoană care nu citește nu poate fi un leader bun este vocabularul limitat. Dinamica din echipă aduce diverse provocări. Unele din ele au nevoie de soluții și concepte pe care dacă vrei să le ințelegi, trebuie să cunoști înainte anumite noțiuni. Acele noțiuni formează vocabularul. În funcție de domeniul de activitate înveți un anumit jargon, altfel nu poți practica acel domeniu. Daca ești stomatolog nu poți să profesezi dacă nu știi ce e un incisiv și ce e un molar. Leadership-ul are un set de astfel de cuvinte pe care dacă nu le știi, te chinui; cuvinte precum asertiv și sinergie. În plus, pentru că domeniul de activitate al leaderilor este unul abstract, de cele mai multe ori, cu cât ai mai multe noțiuni și din domenii diferite îți este mai ușor. De exemplu este foarte greu să le arăți oamenilor că ii apreciezi pentru gestalt dacă tu nu știi ce înseamna. Ajută gestalt un leader? Un leader care știe ce este asta, e mai bun decat unul care nu știe?

Spuneam in articolul trecut că rolul managerului este să aducă claritate. Și poți fi un om genial, un expert in domeniu, daca nu știi să vorbești ca să faci legătura cu ceilalți oameni din echipă, pentru că asta ar trebui să faci, nu ai cum să aduci claritate. Dacă ceea ce faci și ceea ce spui se aliniază, atunci șansele să creezi claritate cresc dramatic. Comunicarea ține si de cuvinte, chiar dacă în statistica doar in mică proporție. Uită-te la Hagi si la toate discursurile lui. Îți este greu să îl respecți ca leader cu vocabularul limitat pe care îl are. Cu greu aduce claritate oamenilor cu care lucrează.

Motivul pentru care am scris pe subiectul acesta și pentru care am dat exemplele de mai sus este faptul că dacă cineva vrea să conducă o masină trebuie sa învețe niște noțiuni și apoi să dea un examen teoretic și unul practic. În schimb dacă cineva vrea să conducă o echipă trebuie doar să convingă la un interviu. Vorbitul pentru manageri este ca semnele de circulație pentru șoferi. Poți să conduci și daca nu te pricepi, dar conduci prost.

Sper că nu am fost mai dur decât te așteptai azi, dar cu anumite topicuri nu există cale de mijloc.

Îți multumesc că ai citit articolul și te aștept luna viitoare.

Claritate sau energie

Am ales sa scriu articolul de azi pentru a descrie o idee pe care am auzit-o la Satya Nadella, unul din cei mai bune leaderi pe care i-am vazut pana acum. Pentru cei care nu il stiu, el este CEO Microsoft din 2014.

Ideea la care fac referire spune ca un leader are in principiu doua roluri: aduce claritate sau energie. Cand am auzit asta in urma cu un an sau doi m-a pus pe ganduri pentru ca nu mai intalnisem conceptul asta pana atunci si in mintea mea rolul leaderului era incarcat cu multe alte trasaturi.

Insa de atunci am analizat diversi leaderi, manageri din jurul meu din perspectiva asta. Da, majoritatea managerilor nu ar trebui sa fie pe acea pozitie si trecand acele persoane prin acest nou filtru mi-am dat seama ca cel putin pentru o categorie (leaderii care doar ocupa pozitii de conducere), teoria lui este valida.

Astfel imi ramaneau de “verificat” doar acele persoane care chiar reusesc sa conduca echipe. Am realizat ca are dreptate, multe din caracteristicile care fac un leader sa aiba succes se pot rezuma la una din cele doua trasaturi. Sau mai bine spus, efectele actiunilor lor duc catre claritate sau catre energie. Cam toate aptitudinile sau mentalitatea lor au ca rezultat claritatea sau energie creata.

Pana acum nu am intalnit nici un business care sa nu aiba de-a face cu complexitatea. Cred ca prin definitie natura umana devine din ce in ce mai complexa pe masura ce evolueaza. In contextul cresterii in dimensiune al oricarui element din viata noastra: avans tehnologic, cresterea populatiei si a oraselor, comertul global samd, ceea ce este mereu o resursa rara, este focusul. O persoana care sa poata defini pe ce sa te axezi si la ce sa spui “nu”, care sa aiba “busola” care sa iti indice directia in cadrul complexitatii pe care o descriam, acea persoana are rolul de leader. Asta este una din diferentele dintre Steve Jobs si Tim Cook.

Primul stia sa spuna “nu” la multe lucruri si se concentra pe a face cateva lucruri foarte bine, ceea ce ii dadea identitatea pentru care Apple a devenit apreciat. Al doilea conduce o companie care vinde 26 de modele de iPhone (da, atatea sunt pe site la vanzare in momentul asta, fara sa iei in calcul diferitele capacitati de stocare). Cand vinzi 26 de modele de iPhone poti sa invoci ce vrei, in afara de claritate.

Energia este responsabila de atmosfera de la locul de munca. Intr-adevar, energia unui grup este data de fiecare membru al echipei si cel mai usor poate fi observat asta atunci cand pleaca un membru al echipei si dinamica se schimba. Cu toate astea, leaderul este cel care seteaza tonul in jurul caruia ceilalti oameni construiesc. Este rolul leaderului sa genereze “scanteia” care sa aprinda imaginatia si dorinta membrilor echipei de a realiza ceva. Entuziasmul este contagios. Daca leaderul te face sa casti cu “pasiunea” lui pentru ceea ce incercati sa realizati impreuna, atunci ii lipseste energia.

Ca sa merg in continuare pe exemplul comparativ dintre fostul si actualul CEO al Apple o sa te rog sa te uiti la un keynote al fiecaruia si apoi sa te intrebi, care din cei doi te face sa cheltui 1000 de euro? Ba mai mult, in acele prezentari keynote, asculta si oamenii din subordinea fiecaruia vorbind. Care grup credea mai mult in ceea ce face? Si mai aduc un ultim argument. De cand Tim Cook e CEO si-a schimbat aproape complet echipa. Pe site, persoana cea mai valoroasa sau cea mai creativa de acolo e singura care nu zambeste. Uita-te aici si o observi despre cine vorbesc 🙂

Sunt foarte, foarte rari oamenii care aduc atat energie cat si claritate dar cred ca daca aduce una din ele atunci lucrurile vor merge bine. Daca nu au nici una, nici cealalta, cred ca trebuie cautata o alta persoana.

Iti multumesc ca ai citit articolul si te astept luna viitoare.

Cerc vicios

Salut,

In articolul de azi voi scrie despre un subiect pe care l-am intalnit adesea in echipe, sau mai exact intre manager si membrii echipei. De obicei elementul declansator apare atunci cand ceri oamenilor sa faca un task. Poate felul in care o faci sau task-ul in sine presupune ceva ce nu e pe placul persoanei respective. Asta creeaza rezistenta si fie nu il face deloc, fie il face la un nivel sub standard.

Prima reactie, cea naturala este sa te enervezi si sa revii poate intr-o maniera mai neplacuta decat prima data. Ba mai mult, tu esti seful si ai pozitia de autoritate. Poate chiar ii amintesti intr-un mod mai mult sau mai putin direct asa ceva. Asta duce la enervarea omului cu care discuti si el la randul lui va reactiona ca tine si in momentul asta nici nu mai conteaza daca face task-ul sau nu pentru ca ceea ce ramane in mintea lui este gustul amar al experientei si sentimentul neplacut pe care il are fata de tine.

Pentru ca oamenii tin minte ceea ce ii faci sa simta si nu ceea ce le spui, data viitoare cand ii dai sa faca ceva isi va aminti ce a simtit. Sansele sunt ca la elementele pe care le aduce la pachet noul task, sa se adauge si amintirea intamplarii anterioare. Daca nu este o persoana toleranta (putine persoane sunt si nimeni nu e tolerant la nesfarsit) acum are mai multe motive sa nu indeplineasca sarcina asa cum ti-ai dori.

Daca si a doua oara vezi ca omul din echipa ta nu face ceea ce l-ai rugat incepi sa iti pierzi increderea in el. In momentul asta ce faci? Te enervezi si mai tare pentru ca deja are un istoric de taskuri nerealizate corect. Nu mai ai incredere in el si treci la urmatorul pas. Solutia tuturor problemelor. 🙂

Ii dai un nou task, dar te data asta il monitorizezi atent si faci micromanagement. Ce efect are asta? Fix opus asteptarilor tale. Tu nu poti fi linistit ca omnul face ce i-ai dat sa faca si consumi atat de mult timp si energie incat daca il faceai tu era fix acelasi lucru. El in schimb sesizeaza lipsa ta de incredere si se simte neapreciat si ingradit de lipsa de autonomie.

Felicitari, tocmai ai dus relatia voastra la un nou nivel de toxicitate. Toate evenimentele astea se adauga in straturi si cand apare unul nou, construieste un nou strat peste cele anterioare, amplificand si mai mult orice mic detaliu. Daca ai nesansa sa repeti asta cu mai multe persoane in echipa, nu mai ai echipa. In final, oricare ar fi el, tu nu ai incredere in echipa ta, devii mai stresat iar stressul revine pe diverse cai catre echipa care resimte si mai mult presiunea ta.

Asta este una dintre cele mai antiproductive capcane din relatiile intre persoanele cu diferite niveluri de putere.

Ca sa iesi din spirala asta singurul responsabil esti tu pentru a opri relatia cauza si efect. Primul pas este sa ai o discutie sincera si deschisa cu oamenii tai despre greselile facute de tine ca ulterior sa nu le faci indiferent daca ei vor repeta comportamentul sau nu. Spun asta pentru ca daca exista discrepante intre ce spui si ce faci, ulterior nu mai conteaza ce discutie ai cu ei. Treptat, doar o persoana malefica va raspunde negativ la comportamentul tau pozitiv, iar asta este cu totul alta discutie si poate un alt articol.

Spuneam mai devreme despre sentimentul de liniste pe care il ai atunci cand echipa ta performeaza. Citeam undeva ca cei mai buni membri ai echipei nu sunt cei care isi ating targeturile sau cei care isi doresc sa invete ci cei care isi pun intrebarea: ce as putea face pentru a scadea nivelul de stress al managerului meu? Recunosc ca eu pot sa numar pe degetele de la o mana oamenii de genul asta pe care i-am intalnit in ultimii 10 ani.

De ce ti-ai pune intrebarea asta? Pentru ca cercul vicios despre care vorbeam aduce dezavantaje pentru toata lumea, nu doar pentru manager. Vei fi tratat bine si apreciat de un manager stresat sau linistit? Vei primi libertate, autonomie si posibilitatea de a-ti folosi creativitatea de la un om stresat? Dar vei fi tratat ca un obiect prin micromanagement si poate chiar jignit de catre un om care are incredere in tine? Nu si nu.

Si cand spun scaderea nivelului de stress nu ma refer la orice sursa de stress, ci la cel generat de tine, ca membru al echipei, nu de problemele pe care le are din alte motive profesionale sau personale. Nu e rolul tau sa fii terapeutul lui, insa poti sa contribui cu ceea ce tine de tine sa nu generezi mai mult stress inutil, stress care asa cum spuneam se intoarce pe alte cai si catre tine, de regula ca presiune sau neapreciere.

Asadar, desi de obicei scriu aici pentru manageri, cred ca articolul de azi este benefic pentru toata lumea. Ba mai mult, cred ca daca esti intr-o relatie de in care ambele persoane au grija de nivelul de stress al celuilalt, atunci te poti considera norocos si poti sa mergi sa ii exprimi aprecierea si celuilalt norocos!

Iti multumesc ca ai citit articolul si te astept luna viitoare.

Despre conflicte si asertivitate

Salut,

Majoritatea trasaturilor se aseaza pe un spectru cu cate doua trasaturi la fiecare capat al spectrului. Asta este valabil si pentru spectrul unde la un capat avem pasiv si la celalalt capat avem agresiv. Chiar daca sunt situatii extreme cand poate este indicata abordarea din unul din cele 2 capete, in cele mai multe situatii atitudinea castigatoare este cea de mijloc.


Poate ca esti obisnuit cu termenul “asertiv” si atunci ce am spus pana acum iti suna cunoscut. Ceea ce vreau sa adaug este faptul ca noi oamenii nu suntem fiinte perfecte si desi ideal este sa fim asertiv in cele mai multe din situatii din cauza defectelor pe care le avem suntem inclinati ca prim impuls catre una din primele 2 variante: pasivitate sau agresivitate.


In functie de natura noastra, de contextul respectiv sau de stimulul la care suntem expusi avem o pozitie implicita de reactie. In engleza termenul este “fight or flight”. In traducere ar fi “lupta sau fugi”.
Este usor sa fii asertiv atunci cand nu esti implicat in diverse grade. E usor inclusiv sa scrii articole ca cel de acum 😉
Dificil este intr-o situatie in care apare un element de stress sa reusesti sa constientizezi ca sari direct intr-o reactie automata si sa incerci in mod activ, constient sa faci pasi catre zona moderata reprezentata de asertivitate.


Chiar daca uneori articolele de aici sunt de tipul “cum sa”, recunosc ca nu am raspuns la toate intrebarile. Ceea ce am scris azi are rolul de a te ajuta sa constientizezi ca exista un raspuns involuntar, ca esti inclinat catre unul prin felul tau de a fi si ca in momentul prezent poti face ceva pentru a raspunde asertiv indiferent de ce se intampla.


Chiar daca as fi avut un set de reguli sau pasi de urmat nu cred ca ar fi fost universal valabil din cauza tuturor variatiilor posibile atat de stimuli cat si de trasaturi ale fiecarei persoane. In cazul asta singura recomandare pe care o pot face este sa testezi si sa profiti de situatiile in care “te trezesti” fara sa vrei si sa vezi ce functioneaza mai bine sau mai slab ca in timp sa iti rafinezi singur metoda prin care poti ajunge sa iti impui un raspuns, nu doar sa fii prizonierul unei reactii automate.


Spuneam mai devreme ca sunt situatii extreme cand abordarile de la capetele spectrelor pot fi benefice. Un exemplu ar fi atunci cand exista un “cuplu” unde o persoana este agresiva si una este pasiva, dar lucrand impreuna aduce beneficiile ambelor abordari. Sunt doi entertaineri, Penn & Teller unde unul este inalt, solid, vorbaret, glumet si uneori intrece masura, iar celalalt scund, slabut si pur si simplu nu vorbeste deloc. Abordarile lor complementare nu doar ca nu se anuleaza dar aduc beneficii din ambele extreme.


Un alt exemplu este cel clasic al razboiului rece in care ambele tabere aveau o atitudine uneori agresiva direct, alteori pasiv-agresiva, si desi au fost multi ani tensionati, in acele perioade lumea a evoluat din multe puncte de vedere: tehnologic, medical, politic si diplomatic. In anumite conditii, conflictele aduc beneficii.


Ce incerc sa spun de fapt este ca da, asertivitatea este cea dezirabila insa nimic nu este complet nociv pe spectrul despre care spuneam.


Iti multumesc ca ai citit articolul si te astept luna viitoare.

Ce pierd cel mai mult companiile?

In orice companie sunt utilizate diferite resurse, bani, terenuri, instrumente, licente, oameni samd. Indiferent de valoarea asset-urilor din bilanturile financiare sau de pretul la bursa, cea mai mare pierdere este si cel mai greu de cuantificat pentru ca face referire la o resursa care nu apare de obicei pe hartie.

Sunt cunoscute cele 4 etape in care nu stii ca nu stii, stii ca nu stii, stii ca stii si nu stii ca stii. Cea mai mare pierdere este a unei resurse in prima etapa. Sa spunem ca ai in subordine o echipa, nu conteaza la ce nivel esti, chiar daca esti team leader sau CEO, daca nu stii care sunt talentele sau cunostintele oamenilor tai, irosesti mai mult decat iti poti imagina.

Partea cea mai trista este faptul ca s-ar putea nici sa nu iti dai seama ca pierzi ceva sau cat de important este ceea ce pierzi. O sa iti dau un exemplu. In 2007 cand a fost lansat iPhone a fost lansat cu un sistem de operare care nu arata ca nimic de ce fusese facut pana atunci intr-un dispozitiv electronic. Numele celui care a gandit interfata grafica este Scott Forstall. In 2012 el a fost concediat de la Apple iar de atunci modificarile au fost minore. In opinia mea schimbarile au fost negative, sistemul de operare de acum 6-7 ani aratand mult mai bine decat cel de acum, dar asta este doar opinia mea. 🙂 In situatia asta este usor sa vezi ce ai pierdut odata ce ai pierdut acel om si anume o idee revolutionara care ar fi putut evolua pozitiv.

Daca insa la mijlocul anilor 2000 Steve Jobs nu ar fi stiut talentul unuia din oamenii din echipa lui atunci interfata grafica ar fi aratat diferit si poate nici succesul telefonului nu ar fi fost cel pe care il stim cu totii.

Asta este una din cele mai mari provocari pentru un manager si cea mai dificila sarcina: realizarea unui mediu in care oamenii sa isi manifeste talentele si facilitarea utilizarii cunostintelor pe care le au pentru a aduce ceea ce nu ar putea aduce altcineva. Uneori avantajele competitive din piata sunt aduse de persoane care au adus acel ceva desi nu era in fisa postului lor sa aduca.

Asta este unul din motivele pentru care in strainatate este incurajata diversitatea. Un om care vine “ca nuca-n perete” aduce la pachet cu “nepotrivirea” un set de talente si cunostinte pe care nu le mai are nici un alt membru al echipei. Primul articol pe care l-am scris pe blogul asta are fix legatura cu varietatea talentelor pe care le au oamenii din echipa unuia din cei mai cunoscuti lideri din Romania. Articolul poate fi gasit si acum, aici.

Dar, asa cum spuneam in urma ca 10 ani, liderul din acel articol cunostea setul de abilitati pe care le aveau cei cu care “calatorea” si cunostea in ce situatii devin cu adevarat valorosi. Nu sa dai pe cineva afara sau sa atingi diverse obiective financiare este dificil ci sa identifici care sunt abilitatile oamenilor din echipa ta care va pot ajuta pe toti sa mergeti in urmatoarea etapa si urmatoarea si urmatoarea…

Uneori insa, pentru ca sunt oameni, leaderii se concentreaza mai mult asupra propriei persoane si mai putin asuprea membrilor echipei. Isi doresc sa fie ei apreciati si promovati si mai putin sa pe a oferi oamenilor din subordinea lor pentru ca nevoia lor vine pe primul loc. Cred ca asta este unul din motivele pentru care raman nefolosite resurse despre care vorbeam.

Motivul pentru care am scris articolul de azi este pentru a descrie care e activitatea cea mai grea pentru un lider si motivul pentru care este si una din cele mai importante. Date fiind cele 2 argumente, cred ca si eforturile care ar trebui depuse pentru atingerea unui nivel ridicat in acea zona ar trebui sa fie cele mai mari.

Iti multumesc ca ai citit articolul si te astept luna viitoare.

Ce conteaza in CV?

Salut,

Cred ca cel mai important lucru despre un om, sau acel lucru care spune cel mai mult despre el este ceea ce ramane in urma lui.

Care sunt realizarile sau care sunt “operele” lui. Atunci cand spun asta nu ma refer doar la artisti, ci la oameni in general pentru ca rezultatul muncii fiecarui om poate fi considera opera lui.

Daca luam un om “obisnuit” cel mai probabil cele 24 de ore ale zilei lui se impart in 3: 8 ore de munca, 8 ore de somn si 8 ore de timp folosit pentru placeri/pasiuni sau hobby-uri, datorii sau transport. Daca in treimea de somn realizarile sunt cam la fel la toata lumea, ceea ce facem in timpul programului de la munca si in afara acelui program arata lumii cine suntem de fapt.

M-am rezumat la o zi pentru a explica mai usor, eliminand diverse elemente care sa distraga atentia, cu ce ne ocupam timpul de fapt. In plus, imi amintesc ca Robin Sharma spunea ca o zi este de fapt o viata in miniatura, pentru ca daca faci repetitiv un lucru timp de mai multe zile, de fapt faci acel lucru in viata ta pentru ca viata e compusa din toate zilele 🙂

In CV putem sa scriem ce vrem si putem sa inventam tot felul de reusite, insa in realitate ceea ce a ramas dupa munca noastra este realizarea noastra care exista sau nu. Poti sa mimezi si poti sa incerci sa pacalesti pe altii ca ai realizat ceva ce nu exista, dar asta este trecator. In plus este o persoana pe care nu o poti pacali oricat ai incerca.

Cele mai insemnate opere au fost realizate cu efortul mai multor zile si cu cat rezultatul este mai insemnat cu atat durata de realizare a fost mai mare. Nu vreau sa divaghez acum si sa incep sa discut despre planificare pentru realizrea unui obiectiv maret, dar da, un astfel de plan ajuta.

Daca as da cateva exemple cunoscute, o sa il iau pe Steve Jobs si intrebarea e: el ce a realizat? Din post adolescenta zi de zi a gandit un business prin care tehnologia raspundea nevoilor oamenilor. Serena Williams a castigat 41 de titluri de Grand Slam in 24 de ani.

Lucrurile astea nu pot fi inventate si nu pot fi mimate. M-am folosit de exemplele astea nu pentru a arata ca toata lumea trebuie sa creeze Apple sau sa joace tenis la cel mai inalt nivel ci pentru a explica faptul ca dupa un numar de zile ceeea ce ramane e ceea ce te reprezinta de fapt, nu ceea ce spui ca ai facut sau ca ai scris intr-un pdf pe un site de recrutare.

In fiecare opera atunci cand o faci ramane o parte din tine prin faptul ca a fost facuta de tine in felul tau. Acea realizare despre tine spune mai multe decat oricate cuvinte si explicatii ai folosi. Cuvintele pot pacali, dar ceea ce ai creat nu poate.

Spuneam mai devreme despre planificare si una din metodele de a incepe planificarea este cu imaginea rezultatului final in minte. Cum vrei sa arate la sfarsit ceea ce ai vrei sa realizezi, ca apoi sa imparti in mai multe etape si fiecare etapa sa fie abordat in acel numar de ore din zi despre care vorbeam la inceputul articolului.

Eu asta urmaresc intr-un CV. Si cand spun CV nu ma refer doar la acea hartie cand mergi sa te angajezi. Asta fac in general cu oamenii pe care ii intalnesc, incerc sa aflu realizarile lor pentru a intelege cine sunt.

Daca articolul de azi te-a facut sa te intrebi care sunt realizarile tale ca sa te cunosti mai bine sau ai inceput sa te gandesti la oamenii din jurul tau intr-o lumina noua, atunci mi-am atins scopul.
Iti multumesc ca ai citit articolul si te astept luna viitoare.