Celebrarea a 10 ani

Salut,

Articolul de azi va fi putin diferit de celelalte de pana acum. Diferenta e data de faptul ca de regula scriu pentru viitor. Astazi voi face o exceptie si o sa te rog sa calatoresti cu mine in timp, in urma cu 10 ani.

Asadar, gandeste-te ca este tot 23 noiembrie, insa in loc de 2018, este 2008. Ca punct de referinta, presedintele SUA era inca George Bush, Ronaldo (brazilianul, nu portughezul) inca juca fotbal in Europa iar iPhone aparuse de abia de un an…aah, si criza financiara incepea sa se simta in Romania de 2-3 luni.

Eu lucram intr-un call center si in urma cu cateva luni participasem la un concurs pentru un post de team leader pe care il pierdusem. In compania unde lucram atunci aparuse un nou post de team leader, disponibil intr-un departament care urma sa fie infiintat, cel de teren.

Postul a fost scos la concurs doar pentru angajatii din companie. Daca la pozitia din call center participasera 8-9 persoane, la cel de teren ne-am inscris doar 3 oameni: eu, un coleg foarte competitiv, Horia, si inca o persoana al carei nume nu mi-l mai amintesc.

Spuneam despre Horia ca era foarte determinat sa promoveze si incerca pe toate caile pe care si le imagina el sa castige, de la aroganta invingatorului, la tactici de intimidare si inversunare pornita din mentalitate de saracie.

Au fost la interviu cei 2 colegi iar in ziua in care urma sa merg si eu la interviu, dimineata, ma intalnesc cu Horia si imi spune ca m-a visat, ca a venit o furtuna si m-a luat un val mare, m-am inecat si am murit. J Am zis ok, dar sa stii ca in vis nu eu am murit ci ghinionul, ghinionul s-a inecat.

In ziua respectiva aveam de mancare o conserva de peste iar dupa masa de pranz eram programat la interviu. Problema este ca la pranz s-a rupt cheita de la conserva si eu am stiut sa imping capacul cu degetul. Capacul a cedat iar degetul meu s-a oprit in marginea conservei. Mi-am taiat degetul pana la os, nu se mai oprea sangerarea si a trebui sa merg la urgenta sa fiu cusut. Pe drum il sun pe managerul care se ocupa de interviuri sa ii spun ce s-a intamplat si sa reprogramam interviul.

Dupa operatie stateam si ma uitam la cele 3 copci de la deget si mi-am amintit de visul lui Horia…A doua zi am fost la interviu iar dupa interviu managerul ne spune ca i-a placut de toti 3 si pentru a face alegerea va fi si o proba practica. Fiecare isi va alege 15 clienti sa mearga in weekend pe teren, sa negocieze cu ei si sa obtina plata. In urma cu un an tocmai se incheiase show-ul lui Donald Trump, “Ucenicul” unde candidatii erau supusi la diverse probe practice asa ca mi-a placut ideea.

Perfect. Vine wknd-ul probei, mi-am ales cei 15 clienti, mi-am impartit orasul in doua, ca sambata sa merg in sectoarele 4,5 si 6 iar duminica in sectoarele 1, 2 si 3. Sambata dimineata incepe cea mai puternica ploaie pe care mi-o amintesc iar eu trebuia sa alerg jumatate de oras pe o ploaie torentiala. Partea buna e ca puteam sa merg cu Tico pana la adresa insa de acolo tot cu umbrela mergeam sa identific exact adresa. Partea rea e ca vizibilitatea era zero iar dupa o ora eram si ud si inghetat. Nu am gasit pe nimeni in ziua respectiva si cand am ajuns acasa eram mai mult “murat”. J

A doua zi ma uit pe geam si vad cer senin. Perfect mi-am spus, azi nu mai am cum sa ma ud, e soare, voi avea cu totul alta stare si alt succes. Si asa a si fost pana cand am descoperit ca sectoarele 1, 2 si 3 sunt mult mai mari ca suprafata. Pentru ca in 2008 Google Maps avea in Bucuresti doar bulevardele si exista doar pe calculator petru ca inca nu era net pe smartphone in Romania, gasirea unei adrese o faceam pe harta de hartie, comparand cu ce vad in realitate. Si desi in ziua aceea era soare, batea vantul foarte puternic si erau temperaturi negative. Nu puteam sa port manusa la mana dreapta din cauza copcilor si incepusem sa ma intreb daca era mai bine in ziua anterioara cand ploua dar era mai cald sau azi cand e soare si inghet in fiecare secunda.

Mai aveam de facut 2 sau 3 vizite si gasesc o clienta pe care nu doar ca am reusit sa o conving sa plateasca dar avea si banii pentru plata in acea zi. Eram in al noulea cer. Brusc, cand m-am urcat la volan sa merg catre ultimele vizite aveam senzatia ca vine primavara, nu iarna.

Luni, cand am venit la birou am aflat despre colegul al carui nume nu il mai stiu ca nu a mai mers pe teren din cauza vremii iar Horia a mers doar sambata si nu a avut contact cu nici un client. In lumina asta mi-am dat seama ca am sanse mari sa castig pozitia de team leader, ceea ce s-a si intamplat. In decembrie, managerul responsabil de recrutare ne-a anuntat ca am fost ales eu iar de la 1 ianuarie 2009 urma sa incep activitatea. Doi ani mai tarziu incepeam sa scriu pe blogul pe care il citesti azi.

Trebuie sa recunosc ca sunt foarte mandru de ce am reusit sa fac in urma cu 10 ani dar si de felul in care am evoluat in tot acest timp, de oamenii pe care i-am ajutat si de lucrurile pe care le-am construit impreuna cu ei.

Motivul pentru care am ales sa impartasesc istoria asta este pe de o parte faptul ca vreau sa celebrez 10 ani de cand coordonez oameni si prin articolul de aici, iar pe de alta parte vreau sa punctez lectiile pe care le-am invatat in urma acestei experiente, lectii care poate iti sunt de ajutor. Si poate nu e nevoie sa te chinui sa treci prin ce am trecut eu ca sa inveti ce am invatat eu atunci.

Asadar, in ordine aleatorie am sintetizat ce am invatat atunci si am aplicat in viata in tot acest timp:

  1. Chiar daca ai avut esecuri in trecut asta nu inseamna ca le vei avea si in viitor. Singura data cand nu trebuie sa ai un esec este ultima data cand incerci.
  2. Intotdeauna vor fi competitori, dar important este sa urmaresti sa castigi tu, nu sa piarda ceilalti.
  3. Pastreaza-ti mentalitatea de abundenta pentru a putea lua decizii lipsite de teama.
  4. Momentul perfect este o utopie asa ca incearca “sa faci rai din ce ai”.
  5. Fa-ti un plan.
  6. Disciplineaza-te sa il urmezi.
  7. Adapteaza-l daca apar schimbari.
  8. Invata reframing. Poate voi scrie un articol despre asta candva, insa pana atunci poti citi aici despre tehnica asta daca esti curios.
  9. Daca ti-ai facut temele/te-ai antrenat, ti-ai facut planul, esti disciplinat si adaptabil chiar esti obligat sa ai incredere in tine.
  10. Gaseste pe cineva cu care sa celebrezi victoriile. Ce rost isi au daca nu ai cu cine sa le imparti?

Iti multumesc ca ai citit articolul aniversar de azi si sper sa ne vedem si la celebrarea a 20 de ani!

Marius